Autentificare utilizatori

Parteneri media

www.tmpress.ro - Informație curată

http://www.radiotimisoara.ro - Conectat la evenimente

http://www.radiotimisoara.ro - Conectat la evenimente

Finanţatori şi sponsori

"Ziua mondială ADHD"

Navigator

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 0 vizitatori online.

Cine e nou

  • albastrela
  • cri
  • Caskett
  • marianmariana
  • kitty_mnk1985

                                 Descarcă DECLARAŢIA 230

EVALUARE PSIHOLOGICĂ

    Evaluarea psihologică - parte integrantă a evaluării complexe multidisciplinare, alături de cea medicală, pedagogică şi socială, are  în vedere cunoaşterea caracteristicilor psihologice ale personalităţii fiecărui copil şi adolescent, fiind vizate ariile de dezvoltare motorie, senzorială, cognitivă, afectiv-motivaţională, socio-relaţională şi de autonomie personală.
  
   Evaluarea psihologică presupune parcurgerea mai multor etape:

  • Într-o primă etapă,  psihologul trebuie să obţină informaţii adiţionale cazului. Prin urmare, acesta va stabili un interviu inţial cu părinţii şi copilul sau dacă este posibil şi necesar cu întreaga familie. Din interviul cu părinţii psihologul trebuie să obţină date despre: dezvoltarea fizică, emoţională, şcolară şi socială a copilului.
    Informaţii utile pot fi obţinute şi de la medicul de familie, de la medicul specialist în evidenţa căruia se află copilul (acolo  unde este cazul), de la şcoală sau de la alte instituţii pe care copilul le frecventează. Cea mai importantă sursă de informaţii o reprezintă părinţii copilului care trebuie implicaţi de fiecare dată în evaluare. Aceştia au un rol important în evaluare deoarece realizează observarea constantă a dispoziţiilor, preferinţelor, obiceiurilor din timpul mesei, somnului, a comportamentelor copilului în diverse situaţii, precum şi relaţia cu alţi copii, cu prietenii şi cunosc reacţiile copilului faţă de o serie de persoane şi evenimente. Este foarte important ca psihologul să înţeleagă mediul din care provine copilul (sistemul familial, comunitatea, viaţa individului). Absenţa înţelegerii factorilor de mediu îngreunează înţelegerea istoricului şi a simptomelor actuale.

  • A doua etapă constă în administrarea testelor psihologice.
    Cele mai  cunoscute metode de evaluare a copiilor sunt testele psihologice.
    Testele psihologice reprezintă doar o sursă de informaţie în procesul evaluării psihologice şi nu pot fi folosite ca singură bază pentru stabilirea diagnosticului. Orice rezultat obţinut în urma aplicării testelor trebuie interpretat în funcţie rezultatele evaluării în ansamblu. Testele măsoară: nivelul inteligenţei (teste verbale şi non-verbale); nivelul activităţii psihice prin probe de percepţie, memorie, atenţie, gândire, limbaj, imaginaţie, afectivitate; nivelul abilităţilor psiho-motorii (schema corporală, lateralitate, structuri perceptiv-motrice, motricitate, ritm); structura personalităţii.

  • De-a lungul evaluării, psihologul colectează date despre copil şi familie.
    Având toate informaţiile de care are nevoie, scopul lui principal este acum de a stabili diagnosticul. Diagnosticul nu trebuie făcut imediat (de fapt nici nu poate fi făcut imediat într-un mod obiectiv).  De cele mai multe ori psihologul are nevoie să vadă copilul în mai multe situaţii, să înregistreze reacţiile sale la diverse situaţii şi doar apoi să formuleze un diagnostic.

  • După ce psihologul cunoaşte diagnosticul, acesta trebuie comunicat familiei.
    Discuţia cu părinţii presupune trecerea în revistă a principalelor aspecte ale evaluării. În comunicarea rezultatelor psihologul trebuie să includă următoarele aspecte referitoare la copil: ataşament, dezvoltarea fizică, dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea limbajului, funcţionarea socială, funcţionarea emoţională, puncte tari şi puncte slabe, evaluări viitoare, intervenţie şi recuperare. În procesul de comunicare al rezultatelor, psihologul trebuie să explice problema simplu şi oarecum gradat. Discuţia trebuie să înceapă cu prezentarea punctelor tari ale copilului. După ce diagnosticul a fost comunicat părinţilor, psihologul trebuie să afle ce părere au ei despre cele prezentate şi împreună să stabilească un plan de intervenţie.

    În concluzie, evaluarea psihologică nu înseamnă numai diagnoză, notare, clasificare şi nu este o etichetă pe un destin. Cunoaştem copiii pentru a le înţelege şi stimula dezvoltarea prin programe adecvate şi nu pentru a-i eticheta. Astăzi, în foarte multe ţări, nu se mai absolutizează rolul coeficientului intelectual (Q.I.) şi nu se ia o decizie asupra copilului doar pe baza acestuia. Aşadar, evaluarea este mai mult o bază pentru terapie decât o modalitate de diagnostic, fiind un act de mare responsabilitate pentru toţi factorii implicaţi – copil, părinţi, psiholog.

     Psih. Pălici Beatrice, psih. Petrica Elena
     Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa »
  

 

Parteneri web: Take a New Look Newlook Euproject Scoala Parintilor Autism Romania

Design si hosting: Paymaster Web Design Studio - Concept original: Artinet