Autentificare utilizatori

Parteneri media

www.tmpress.ro - Informație curată

http://www.radiotimisoara.ro - Conectat la evenimente

http://www.radiotimisoara.ro - Conectat la evenimente

Finanţatori şi sponsori

"Ziua mondială ADHD"

Navigator

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

Cine e nou

  • albastrela
  • cri
  • Caskett
  • marianmariana
  • kitty_mnk1985

                                 Descarcă DECLARAŢIA 230

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ (12-18 ANI)

      Gândirea/ Intelectul
     În jurul vârstei de 11, 12 ani puberul ating cel mai avansat nivel de gândire. Există totuşi diferenţe foarte mari între tineri în această privinţă. Nu toţi ating nivelul cel mai ridicat, unii dintre ei rămân blocaţi în stadiile inferioare.
     Operativitatea gândirii este de două feluri: nespecifică atunci când regula gândirii se aplică în orice situaţie, şi specifică atunci când regula gândirii este valabilă doar la unele probleme.
    În pubertate este prezentă în deosebi operativitatea nespecifică- abstractizare, sinteză, generalizare, analiză, comparaţie, însă se schiţează şi operativitatea specifică- capacitatea de a utiliza algoritmi, adică o suită de reguli pe care trebuie să le parcurgem pentru a rezolva o problemă. 
       La 12, 13 ani dezvoltarea cognitivă a puberului intră în al patrulea stadiu, cel al operaţiilor formale (J. Piaget). Operaţiile formale sunt acţiuni mentale asupra ideilor. Elementul major care diferenţiază nivelul gândirii formale de nivelul gândirii concrete (specifice micului şcolar) este conceptul ,,Ce s-ar întâmpla dacă...?”. Operaţiile formale diferă de cele concrete din mai multe puncte de vedere: raţionament asupra abstracţiunilor (adolescenţii pot să raţioneze acum despre lucruri pe care nu le-au trăit niciodată în mod direct; ei sunt capabili să se gândească la viitor, inclunzându-l şi pe al lor, să ia în considerare toate tipurile de posibilităţi şi să facă planificări în consecinţă; adolescentul poate deveni un idealist care poate să lupte pentru principiile politice, morale şi religioase, altele decât cele curente), aplicarea logicii (devine acum posibil raţionamentul deductiv, adolescenţii pot să ia nişte propoziţii generale şi să se gândească la consecinţe ,,dacă-atunci”; ei pot să înţeleagă că este posibil să prevedem ceva ce se va întâmpla în viitor), rezolvare avansată de probleme (tinerii capabili de operaţii formale pot să construiască ipoteze, să deducă mental diferite rezultate şi să aibă astfel variate soluţii posibile la îndemână înainte de a testa efectiv o problemă; adolescenţii pot astfel să adopte o abordare ipotetico-deductivă în rezolvarea de probleme).
      Se formează judecăţi şi raţionamente tot mai complexe, inclusiv de probabilitate. Se structurează şi un stil de gândire, un mod personal prin care individul acţionează intelectiv asupra unui aspect din realitate. Există trei stiluri: simplu-complex, intuitiv-abstract, primar-secundar. 
       Abilităţile intelectuale devin mai evidente spre 13, 14 ani iar exprimările verbale mai complexe. Fetele devin mai abile în acest din urmă aspect. Băieţii au o organizare mai pregnanată a planului gândirii convergente. Atât fetele cât şi băieţii reorganizează materialele lecţiilor astfel încât să le înţeleagă, acest fapt implicând importante conduite inteligente. Astfel adolescenţii dau răspunsuri mai complexe şi nuanţate la lecţii, văd mai bine elementele semnificative şi înţeleg mai bine relaţia dintre cauzele multiple şi efectele posibile, înţeleg mai bine relaţiile exprimate prin simboluri (matematică, fizică, chimie), limbajul este folosit mai fin şi mai nuanţat, capacitatea de analiză abstractă şi de definire de fenomene aparent diferite se dezvoltă, creşte capacitatea de a sesiza uşor absurditatea, creşte capacitatea de a colecta informaţii şi de a evalua şanse sau organiza predicţii plauzibile. 
    Atingerea nivelului operaţiilor formale oferă adolescentului o nouă modalitate de manipulare a informaţiilor. Nu mai este limitat de a gândi aici şi acum, aşa cum făcea în stadiul cognitiv precedent. Acum poate să testeze ipoteze, să găsească posibilităţi infinite. Poate ajunge chiar să recunoască, în unele situaţii că nu există răspunsuri definitive.
      Pe fondul aspectului contestatar se structurează şi caracterul critic al gândirii.
     Se constată o nevoie de sistematizare a cunoştinţelor, care poate determina un anume schematism al gândirii. Apare şi spiritul experimental, capacitatea persoanei de a folosi strategii euristice, dar şi fapte din realitate. Curiozitatea continuă să se dezvolte, apare şi nevoia de a filosofa, ceea ce va duce la apariţia primei concepţii despre lume şi viaţă a adolescentului. 
      Stadiul operaţiilor formale reprezintă cel mai înalt nivel pe care îl pot atinge copiii, după ce au trecut prin fiecare din cele trei anterioare. Gândirea devine acum raţională, sistematică şi abstractă.
      Se îmbunătăţeşte capacitatea metacognitivă, adică abilitatea de a gândi despre gândire, şi de a şti ce implică gândirea (Flavell, 1985).
      Chiar dacă există dezvoltare şi în perioada adultă, aceasta se referă la gama de cunoştinţe şi nu la natura de bază a gândirii.  

      Memoria
    Memoria continuă să se îmbunătăţească pe parcursul anilor pubertăţii (10-14 ani) şi adolescenţei (14-18 ani), prin utilizarea unor strategii de învăţare şi de memorare. Memoria specifică în pubertate este: memoria voluntară, logică şi de scurtă durată, iar în adolescenţă predominantă este memoria de lungă durată. ,,Copilul mic pentru a gândi trebuie să-şi amintească, adolescentul pentru a-şi aminti trebuie să gândească” (Vâgotski, 1971).
    Tânărul ştie că prin reproducere realizează comunicarea, că reproducerea este cartea de vizită a inteligenţei. De aceea adolescenţii sunt deosebit de atenţi la retransmisia cunoştinţelor de a fi cât mai originale, elegante şi explicite. 
    Se pare că de la vârsta de 10 ani copilul începe să folosească pentru prima dată în mod consistent şi eficient modalităţi cognitive de facilitare a memoriei, numite procese mnezice (Kail, 1990). Adolescenţii dezvoltă şi rafinează strategii avansate de învăţare şi memorare precum luarea de notiţe. Pe măsură ce cresc, adolescenţii folosesc într-o mai mare măsură în mod deliberat strategii pe care copiii le folosesc mai mult sau mai puţi inconştient. O altă caracteristică pentru această vârstă este folosirea strategiilor de memorare numai pentru materialele relevante (Bray et al., 1985), astfel îşi adaptează strategiile de citire implicit memorarea scopurilor propuse şi conştientizează mai repede atunci când nu înţeleg ceva.
      Are loc pe de o parte constituirea unui stil de memorare, iar pe de altă parte, o intensificare aproape explozivă de achiziţii de cunoştinţe. Puberul poate memora foarte uşor şi ceea ce nu poate înţelege.
      În adolescenţă individul evocă mai ales  evenimentele socio-culturale, iar după 17 ani acele fapte care îl proiectează într-o lumină favorabilă.
       Procesele de păstrare şi reactualizare a informaţiilor memorate continuă să se dezvolte. La testele de reactualizare adolescenţii îşi amintesc mai multe cuvinte decât copiii (Dempster, 1981). Acest lucru releva creşterea gradată a capacităţii memoriei de scurtă durată.
       Având cunoştinţe îmtr-un anumit domeniu, adolescentul va învăţa şi va reţine mai multe informaţii referitoare la acel domeniu (Sroufe, 1992).
       Metamemoria, adică cunoştinţele despre memorie şi procesele ei se dezvoltă. De exemplu cunoştinţelel despre punctele tari şi slabe ale amintirii, ştie că este bun în a-şi aminti feţele umane dar nu şi numele. Metamemoria implică şi abilitatea de a monitoriza propria performanţă a memoriei într-o situaţie dată- de exemplu atunci când studiază pentru un test, adolescentul ştie în ce moment a realizat învăţarea acelui material.
       În perioada adolescenţei este foarte activă năzuinţa de a fi cult, de aici tinerii citesc mult şi uneori sistematic din literatura clasică, modernă, contemporană, reţin nume de autori, idei, maxime, citesc biografii celebre etc.

      Creativitatea
      Capacitatea de creaţie în adolescenţă devine o stare psihică ce se caută de către puberi şi care este promovată social prin competiţii şi concursuri în şcoală.
       Un adolescent creativ manifestă mai multă originalitate, libertate, umor, spirit ludic şi se angajează într-o măsură mai mare în jocuri imaginare (Kogan, 1983); aceste jocuri implică inventarea unor noi utilizări pentru obiecte familiare şi noi roluri pentru sine.
      Cercetările privind influenţa genetică asupra cretivităţii arată că acestea sunt nesemnificative, arătând că, gradul de creativitate este determinat de calităţi ale mediului familial (Raznicoff, 1973; Plomin, 1990). Părinţii adolescenţilor creativi valorizează nonconformismul şi independenţa, îşi aceeptă copiii aşa cum sunt, le încurajează curiozitatea şi spiritul ludic şi le oferă libertatea de a explora noi posibilităţi (Block, 10987; Runco, 1992). Integrarea puberului în viaţa culturală cu eforturi personale ce nu traversează neapărat mediul familial este o expresie a exprimării autonomiei şi a cerinţei de identitate ce se exprimă impetuos. Creativitatea manifestă şi tendinţe de socializare, de integrare în ,,curentele creative” moderne.
       Capacitatea de a fi creativ se schimbă odată cu vârsta. S-a constatat căci performanţa la testele de creativitate tinde să crească în anii adolescenţei (Kogan, 1983). Creativitatea creşte sau descreşte în funcţie de carateristicile de dezvoltare ale vârstei precum şi de standardele culturale.
     Consumurile culturale ale adolescentului se diversifică. O mare răspândire  au întâlnirile pentru imprimare şi ascultare de muzică, întâlnirile sportive, excursii exploratoare, lectura, vizionarea de filme, citirea de reviste etc.
       Gardner susţine că unii adolescenţi renunţă la dorinţa de exprimare creativă deoarece consideră că lucrările lor nu sunt suficient de originale. Alţii, în schimb, recâştigă libertatea şi noutatea exprimării pe care au avut-o ca şi copii şi o folosesc adăugând deprinderile tehnice dobândite în şcoală, producând lucrări deosebit de creative (Phelps, Wolf, 1990).
       În adolescenţă tinerii se îndreaptă către capodoperele literaturii, spre filosofie. Începe să se acorde o nouă credibilitate valorică şi pasională ideilor încorporate în cărţi. Acestea răspund mai bine setei de cunoaştere şi adevăr adolescentului decât lecţiile şi chiar decât realitatea care este mult mai plată şi adeseori neinteresantă pe distanţe mari de timp. Puberul devine un consumator şi contribuant la cultură. Treptat el devine şi un suporter, un participant ce ,,vizionează”, este spectator şi într-o oarecare măsură evaluator, arbitru.
      Conduitele ludice ale puberului se înlocuiesc cu conduite de inserţie în grupul social. În perioada adolescenţei se formează o serie de tendinţe, o deschidere şi identificare cu marea umanitate şi identificarea în conştiinţa de sine.

Psih. Diana Crăciun
Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa »

Bibliografie:
• Munteanu, A. (1998), Psihologia copilului şi a adolescentului, editura Augusta, Timişoara
• Jurcău, N., Megieşan, G.M. (2001), Psihologia generală şi a dezvoltării, editura U.T. Pres, Cluj Napoca
• Şchiopu, U., Verza, E. (1981), Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
• Bonchiş, E. (2000), Dezvoltarea Umană, editura Imprimeria de Vest, Oradea

 

Parteneri web: Take a New Look Newlook Euproject Scoala Parintilor Autism Romania

Design si hosting: Paymaster Web Design Studio - Concept original: Artinet