Autentificare utilizatori

Parteneri media

www.tmpress.ro - Informație curată

http://www.radiotimisoara.ro - Conectat la evenimente

http://www.radiotimisoara.ro - Conectat la evenimente

Finanţatori şi sponsori

"Ziua mondială ADHD"

Navigator

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

Cine e nou

  • albastrela
  • cri
  • Caskett
  • marianmariana
  • kitty_mnk1985

                                 Descarcă DECLARAŢIA 230

DEZVOLTARE EMOTIONALA

 Prin intermediul mamei şi al tatălui, copilul se confruntă cu   primele experienţe socio-emoţionale, chiar din viaţa intrauterină. Acum se fundamentează atitudinea faţă de sine, modul în care percepe şi experimentează lumea, care se vor dezvolta în anii ce urmează după naştere.
   De o mare importanţă în această interacţiune părinte - copil, este asigurarea că este dorit şi iubit. Felul în care mama primeşte sarcina, acceptând-o sau respingând-o, îi va orienta gesturile, gîndurile, emoţiile ce le adresează fătului. Prin urmare, dai şansă copilului să pornească cu încrederea că este acceptat şi susţinut de părinţi chiar din primele momente ale existenţei lui. În acest fel, începe încă de acum construirea încrederii în adult şi apoi în sine, atât de importante pentru o dezvoltare armonioasă.
   Cercetările din domeniul psihologiei prenatale, evidenţiază existenţa unor potenţiale  prin intermediul cărora fătul poate realiza contactele timpurii cu lumea.
   Prima modalitate prin care fetusul percepe ceea ce se află înlăuntrul şi în afara fiinţei sale este simţul tactil. Contactul dintre pereţii uterului şi corpul fetusului, face ca acest simţ să se dezvolte timpuriu. În felul acesta se realizează atingerea, baza experienţei şi comunicării interpersonale.
   Mângâierile calde, ale abdomenului gravid sunt acompaniate de cuvinte calde, pline de afecţiune pe care mama şi tatăl le adresează copilului încă nenăscut şi pe care auzul acestuia le poate distinge încă din luna a V a de sarcină.
   Datorită existenţei formelor rudimentare de memorie, fetusul poate nu doar auzi, simţi, ci şi reţine vocea mamei şi a tatălui, pe care le reperează în mediul sonor în care evoluează (bătăile cordului matern, sunete produse de intestine, de stomac, de curgerea sângelui prin venele mamei sau alte sunete intrauterine).
   Dacă interacţiunile mamei şi ale tatălui atunci când îi vorbesc, îi oferă mângâieri prin abdomenul gravid, îi oferă afecţiune prin tonul cald cu care i se adresează, se succed cu o ritmicitate constantă, fetusul este în aşteptare şi le răspunde activ. Dovadă stau modificările ritmului bătăilor inimii fetusului, a dinamicii mişcărilor fetale reperate sub forma loviturile uşoare cu piciorul în abdomenul mamei, etc.
   Odată cu primele scheme mnezice apărute prin luna a VI a de sarcină, fetuşii au capacitatea de învăţare a stărilor emoţionale a  mamelor.  Experienţele emoţionale plăcute sau dureroase, pe care mama le trăieşte, le transmite fătului şi rămân fixate în memoria afectivă a acestuia, fiind capabil să le recunoască încă din primele momente ale existenţei lui.
   Un exemplu în acest sens îl reprezintă experimentele care au urmărit relaţia dintre ascultarea, de către mama însărcinată, a unor fraze muzicale, trăirile afective ce le acompaniază şi capacitatea fătului de a le învăţa. S-a constatat că încă din primele momente după naştere, copilul este capabil să le recunoască, liniştindu-se sau dimpotrivă devenind agitat, în funcţie de starea afectivă a mamei în momentele în care asculta melodiile respective.
   Atitudinea şi emoţiile pozitive ale mamei faţă de sarcină şi copil au efecte favorabile asupra evoluţiei acestuia. Clasificate după acest criteriu, există mai multe tipuri de mame (Rottman, 1999 apud Teodora Anghel 2004):

  • mame ideale – care îşi doresc conştient şi inconştient copilul,  au  sarcini fără probleme, furnizează securitate intrauterină copilului şi drept consecinţă acesta nu prezintă tulburări după naştere;

  • mame catastrofice – care nu şi-au dorit copilul sub nici o formă, se confruntă cu tot felul de suferinţe în timpul sarcinii, nasc uneori prematur, aduc pe lume copii cu greutate mică, cu tulburări emoţionale resimţite ca teamă şi sentimentul că nu aparţin nimănui;

  • mame ambivalente – care la exterior se arată încântate de perspectiva maternităţii, dar în sufletul lor nu sunt foarte sigure de acest lucru aduc pe lume copiii care adesea au tulburări de comportament;

  • mame reci – care conştient nu-şi doresc copilul, de exemplu din cauza carierei profesionale, dar îl doresc inconştient cu adevărat, transmiţând copilului acest mesaj contradictoriu, el putînd deveni  deveni apatic. 

      Este foarte important ca pe perioada sarcinii, mama să fie protejată de evenimente negative (certuri, violenţă fizică, stress profesional, suferinţă psihică creată de pierderea soţului sau a unor rude apropiate, etc). S-a constatat că certurile violente la care mama asistă produc accelerarea ritmului bătăilor cordului la făt şi chiar lovituri dese şi puternice în abdomenul însărcinat. Când mamei îi este frică scade nivelul oxigenului ce ajunge la fetus, iar frecvenţa cardiacă atât la mamă cât şi la copil este crescută.
   Aceste prime contacte şi relaţii pe care copilul le are cu mama, apoi cu tatăl şi prin intermediul lor cu lumea sunt decisive pentru evoluţia sa viitoare.
   Copiii rejectaţi în perioada prenatală sunt predispuşi:

  • să prezinte PC;

  • să aibă un nivel cognitiv scăzut;

  • să înregistreze dificultăţi de învăţare şcolare;

  • să dezvolte tulburări de comportament (delincvenţă, violenţă, drogomanie, suicid), tulburări pervazive de dezvoltare (autism),  tulburări psihotice (schozofrenie).

    Tentativele de avort sunt resimţite de fetus în acel moment ca o tentativă de crimă. Ele pot genera teamă şi neîncredere faţă de mamă care mai târziu va fi transpusă şi asupra altor femei, putând afecta viaţa sexuală a adultului, dacă este vorba de un băiat.
   Depresia mamelor se transmite fetusului prin intermediul schimburilor biochimice şi al interacţiunilor insuficiente cu copilul.
   Plânsul este o altă dovadă a existenţei manifestărilor emoţionale prenatale. Cel mai timpuriu plâns a fost înregistrat în jurul vârstei de 21-23 de săptămâni (Humphrey, 1978 apud Teodora Anghel 2004)  la fetuşii avortaţi. Plânsul prenatal poate fi asociat cu teama sau durerea cauzate de diferite manevre obstetricale (injecţii anestezice, aplicarea unui cateter, perforarea sacului amniotic, etc.), poate semnala probleme de nutriţie, malformaţii sau alte probleme de dezvoltare.
   În final, iată câteva sugestii pentru viitorii părinţi:

  • primiţi cu bucurie vestea conceperii,

  • vorbiţii cu dragoste şi mângâiaţi constant copilul nenăscut, atât mama cât şi tatăl,

  • creaţi un climat liniştit, calm, lipsit de evenimente negative în care mama să se simtă fericită, în siguranţă, pentru o dezvoltare armonioasă a copilului, a încrederii în ceilalţi, în sine şi în capacităţile sale de a face faţă situaţiilor cu care se va confrunta după naştere.

   Psih. Petrica Elena
   Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa » 
 

Parteneri web: Take a New Look Newlook Euproject Scoala Parintilor Autism Romania

Design si hosting: Paymaster Web Design Studio - Concept original: Artinet